45 +

“Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simți” (García Márquez)

Așa o fi? Cam așa e până când mergi la un interviu şi tu ești 45+ …

Mă gândesc la o dragă prietenă (creativ, ȋn zona agențiilor de publicitate), acum câțiva ani ei i-au spus: „ne pare rău ați depășit vârsta” … avea vreo 35 de ani, dacă nu mai puțin …

N-as vrea sa fiu dură, dar e un nonsens, acumulezi experiență şi când se întâmplă asta aproape nimeni nu mai are nevoie de tine.

E una dintre cele mai comune forme de discriminare, aproape naturală ȋn multe, multe organizații.

De ce se întâmplă asta?

Sincer pentru că leadership-ul nu-i ok, pentru că uneori e dificil să gestionezi un om matur (nu prea merge să-l manipulezi, nu are deruta începutului, s-ar putea să știe mai multe decât tine ca șef şi … teama cea mare: „dacă-mi ia locul …”).

Din păcate am văzut des şi varianta cea mai tristă: „noi nici nu ne uităm pe CV-uri 45+”.

…… De ce? Muşcă? …

Ce-i de facut?

În primul rând să înțelegem la ce sunt buni cei de 45+, ce aduc ȋn „bagaje”?

Lista e lungă: sunt angajați stabili, pregătiți deja pe banii altora (unii excepționali ȋn ce fac), au reziliență, o capacitate de adaptare şi învățare deseori peste medie, gestionează cu maturitate orice situație dificilă. Şi surpriză: nu vor postul șefului ?

Încercați o analiză pe costuri de la procesul de recrutare, training, productivitate, procent de retenție … plus valoare generală …

Veți fi surprinși unde înclină balanța într-o comparație pe categorii de vârsta, cu parametrii diverși.

O să-mi spuneți că se îmbolnăvesc mai repede … uneori așa e, dar cancerul de exemplu nu are limită de vârstă – nici minim, nici maxim …

Cum ar fi să încercați nu discriminați? Să stați de vorbă cu candidații indiferent de vârstă?

Garantez că veți fi surprinși! Pe + desigur.